• Produse & Sisteme
  • Divizii
  • Documentație
  • Amorse Knauf

    Amorse Knauf

    Amorse Knauf 3
    Amorse
    Amorse Knauf
    Amorse Knauf 1

    De ce este necesară aplicarea unui strat de amorsă înaintea operațiunii de tencuire?

    Straturile suport pentru tencuieli au proprietăți diferite, în funcție de materialele din care sunt alcătuite. Aceste proprietăți influențează în mod direct calitatea finită a tencuielii, și de aceea este necesară corectarea lor în funcție de natura particulară a fiecărui suport.

    De exemplu, un suport cu capacitate mare de absorbție, peste care se aplică o tencuială fără grund prealabil, va absorbi apa din tencuială accelerând procesul de uscare peste limita parametrilor materialului aplicat, conducând în final la apariția fisurilor în tencuială. Un suport friabil, prăfos, este impropriu aplicării tencuielii; fără aplicarea prealabilă a unui grund care să acționeze ca stabilizator al suprafeței, ar fi necesară îndepărtarea și refacerea suportului, ceea ce ar duce la un timp de execuție mai mare și implicit la mărirea costurilor de execuție.

    Un alt caz foarte des întâlnit este suportul din beton și suprafețele din materiale neabsorbante, unde este necesară tratarea cu un grund care să asigure aderența stratului de tencuială. De aceea vă recomandăm ca, înainte de aplicarea unei tencuieli, să consultați fișele tehnice ale produsului și să utilizați amorsa indicată în funcție de natura suportului.

    Amorse pentru sisteme umede:

    • Knauf GRUNDIERMITTEL 90 - Amorsă pentru suprafețe absorbante

    • Knauf BETOKONTAKT - Amorsă pentru suprafețe neabsorbante-lise din beton

    • Knauf Universalgrund - Amorsă de profunzime

    Amorse pentru finisarea sistemelor uscate:

    • Knauf Universalgrund - Amorsă de profunzime

    • Knauf Tiefengrund - Amorsă de profunzime