• Produse & Sisteme
  • Divizii
  • Documentație
  • izolarea casei

    IZOLAREA CASEI CU VATĂ MINERALĂ SCADE COSTURILE CU ÎNCĂLZIREA

    În colaborare cu Universitatea Tehnică din Budapesta, departamentul Construcții și Institutul maghiar de Eficiență Energetică, Knauf Insulation a ales două case similare, situate la 7 km una față de alta, pentru a fi parte a unui studiu. Casele aveau fiecare 100mp şi erau locuite de câte o familie cu doi copii.

    În timpul experimentului, una dintre cele două case a fost izolată cu vată minerală bazaltică pe faţada exterioară şi vată minerală de sticlă la acoperiș, de la Knauf Insulation, îmbunătățindu-i-se astfel categoria de performanță energetică de la un "G" la "A". Cealaltă casă a rămas neizolată.

    Familia care locuiește în casa izolată a cheltuit 365 de euro cu facturile de încălzire în 4 luni, familia care a locuit în casa neizolată, a cheltuit 690 de euro în aceeași perioadă.

    Analiză, concluzii şi constatări interesante, pe înțelesul tuturor cu privire la diferențele dintre cele două case:

    Instrumentele de măsură instalate în casele celor două familii măsoară cantitatea de gaz utilizat pentru încălzirea locuințelor și calculează costurile, 24 de ore pe zi. Perioada de analiză este 27 Septembrie 2013 – Martie 2014.

    1) ÎN CIUDA VREMII DE TOAMNĂ BLÂNDĂ, DIFERENȚA DINTRE CONSUMUL DE ENERGIE TERMICĂ DIN CELE DOUĂ CLĂDIRI CONTINUĂ SĂ CREASCĂ

    2) SUB 10°C DIFERENŢA CONSUMULUI DE ENERGIE ESTE SEMNIFICATIVĂ

    S-a studiat consumul de energie al clădirilor în raport cu temperatura exterioară, analizând datele zilnic. Temperatura exterioară a variat între 4-19°C în perioada analizată.

    CONCLUZII:

    • Au fost 4 zile în perioada de observare, în care casa izolată nu a consumat energie deloc cu scopul de a meține temperatura interioară a clădirii.

    • Cu toate acestea, s-a observat o diferență majoră în ceea ce privește datele de consum, atunci când temperatura medie la exterior a scăzut sub 10°C (evoluţia poate fi urmarită în diagrama de mai sus).

    3) CONSUM DE DOUĂ ORI MAI MARE ÎN CEA MAI RECE ZI A PERIOADEI ANALIZATE

    În data de 18 Noiembrie 2013 s-a înregistrat temperatura cea mai josă din perioada analizată, aproximativ 5°C.

    S-a analizat diferențele dintre consumul de energie al celor două case. S-a constatat un consum de energie de 0,275 GJ pentru încalzirea casei neizolate şi 0,116 GJ pentru încălzirea casei izolate.

    Centrala din casa neizolată a funcționat continuu în timpul zilei, în timp ce în casa izolată a pornit dimineaţa, a încălzit la temparatura setată şi a menţinut această temperatură până după-amiază când centrala a pornit din nou.

    4) CONTEAZĂ CÂT DE DES PORNEȘTE CENTRALA!

    Mergând mai departe, sistemul de monitorizare instalat în clădiri a analizat datele de consum pe ore şi chiar la 15 minute. Mai jos graficul de consum din data de 18 Noiembrie, defalcat la 15 minute.

    Centrala din casa neizolată a pornit de semnificativ mai multe ori în timpul zilei faţă de cea din casă izolată. Explicația acestui fapt este că în casa izolată se răcește mult mai lent, prin urmare, centrala porneşte mai puțin frecvent, ceea ce - în plus față de economia de energie - are și efect benefic pentru durata de viață a centralei și costurile cu întreținerea acesteia.

    Contactați-ne

    Nu ați găsit ceea ce căutați? Anunțați-ne și vom fi bucuroși să vă ajutăm personal.

    Knauf Insulation

    AFI Tech Park 1 Bd. Tudor Vladimirescu nr. 29, etaj 1, Sector 5, 050881, București